Cărți Velvet Story-impresii de lectură

Este prima oară când pătrund în lumea autorilor editurii Velvet Story, am descoperit povești diverse, deosebit de interesante, într-o prezentare grafică de calitate a volumelor achiziționate la finalul anului trecut. În articolul de față împărtățesc impresii de lectură despre trei romane ale editurii, „Ultimul Crăciun”, de autoarea Leila Sandra M., „Karma-i o zdreanță”, de Simona Tănăsescu și „Taina Stelelor”, Dan Claudiu Tănăsescu.

„Ultimul Crăciun”, cartea Leilei Sandra M., am finalizat-o exact în preajma sărbătorilor. O carte perfectă pentru Crăciun, care folosește iarna și sărbătorile ca și decor pentru a construi o  poveste despre vindecare și găsire a propriului drum, a tinerei Poema Hawkins, prinsă într-o căsnicie nefericită. O carte sensibilă, o poveste de dragoste și un oraș feeric în care protagonista își găsește în final casa și dragostea adevărată. Căsnicia ei cu Ben, chirurgul de succes, nu-i oferă fetei niciun fel de satisfacție. Poema evadează din mediul unde se simte ca o prizonieră într-o cușcă aurită, fără să aibă parte de înțelegere nici măcar din partea mamei sale. Toți sunt împotriva deciziei de a-l părăsi pe Ben, cel care se dovedește violent și periculos pentru viața ei.

Ultimul Crăciun, autor Leila Sandra M

„Pierdusem noțiunea timpului, ascultând colinde, întreținând conversații banale despre evenimentele de caritate pe care le organizase doamna Hawkins și despre câți oameni au participat și au donat, despre locul pe care cu siguranță îl va primi Ben la spital, despre nunta noastră unde eu nu aveam nici un cuvânt de spus, pentru că tot evenimentul era plătit de ei și, nu în ultimul rând, despre locul meu de muncă și cum că e de înțeles cum eu, viitoare soție de chirurg, mă încăpățânez să lucrez într-un magazin în loc să mă concentrez pe viața de familie. Oftând, mi-am luat inima în dinți și mi-am permis să îi dau replică femeii care tocmai îi făcea semn unuia dintre valeți sa-i aducă gustările.

-Știți, cu tot respectul, consider că este important ca o femeie să fie independentă într-o oarecare măsură.

-Independentă? întrebă femeia mirată. Draga mea, în familia aceasta independența noastră este relativă, nu e așa, dragule?” pg.43.

Ultimul Crăciun, autor Leila Sandra M

Eroina evadează în orașul Angel Falls, unde are parte de înțelegere și acceptare din partea unor străini. Îl întâlnește pe Will și viața ei pare că redevine plină de speranță și fericire. Dar Ben o vrea înapoi…, urmează să descoperiți finalul acestei povești de viață, iubire, vindecare! „O poveste de dragoste blândă și profundă, potrivită anotimpului friguros”, după cum spune descrierea de pe coperta cărții.

Eram bucuroasă. O bucurie infimă, dar totuși o bucurie. Aveam loc de parcare, nu aveam vecini care să mă sâcâie sau să se lamenteze, în vale sclipea orășelul, iar la câțiva kilometri, dincolo de pădurea de brazi, se ridica muntele. Căsuța era de vis. Era a mea. Locșorul meu, unde mă puteam simți în siguranță”, pg. 145.

Simona Tănăsescu a scris o carte cu mare succes, am ales și eu să o citesc din curiozitate și admirație pentru activitatea intensă a Simonei, fondatoarea editurii Velvet Story. „Karma-i o zdreanță” este o poveste de dragoste erotică și atemporală, care se desfășoară în trei planuri diferite, urmărind povestea unui cuplu în trei reîncarnări, prinși în jocul necruțător al Karmei. În prima parte „Amestecul Karmei”, îl avem personaj principal pe doctorul englez William Gray ajuns în India anului 1859, unde o întâlnește pe frumoasa prințesă Rhenna. Dragostea lor este însă imposibilă, tragică, Rhenna este promisă Majarajahului ca soție, iar încercările lui William de o salva, eșuează.

Karma-i o zdreanță, autor Simona Tănăsescu

„-Renumele Rhennei este purtat de adierea vântului, de mirosul florilor, de murmurul apelor și cântecul păsărilor, Sir, a continua Apu să-mi explice, atingându-i ușor poalele rochiei roșii de mireasă.

Mi-am întors privirea spre pacienta mea și, dintr-un motiv necunoscut, m-a lovit o tristețe inexplicabilă. Văzusem de atâtea ori oameni care își pierduseră cunoștința, dar pe chipul ei adormit parcă se citea o durere ascunsă. O grea apăsare care nu avea nicio legătură cu descrierea fabuloasă făcută de Apu.

            Mă gândeam la un moment dat, ce caută o fată atât de tânără să se căsătorească cu un bărbat atât de bătrân, chiar de este el un Maharajah puternic.

-Apu, de ce a fost dată stăpânului tău?

-Sir! Asemenea frumusețe și înțelepciune îi vor purta sufletul, mintea și trupul încă tânăr mulți, mulți ani de acum înainte! mi-a răspuns tăios.

-Adică Rhenna este într-un fel responsabilă de gradul de îmbătrânire al Maharajahului? l-am întrebat, încercând să-mi țin în frâu hohotele de râs.

-Va fi mai mult decât atât!”pg.64.

A doua poveste intitulată „Karma-i o zdreanță”, se petrece în zilele noastre, anul 2020 în București, între corporatistul Matteo și studenta Rena. O poveste modernă, contemporană în care cei doi se regăsesc și dragostea lor îi schimbă, în special pe afemeiatul protagonist. În urma unor neînțelegeri Rena dispare, iar în căutarea iubirii pierdute Matteo ajunge să înfrunte Karma. Finalul acestei vieți a celor doi îndrăgostiți este dramatic, iubirea lor sfârșită printr-o tragedie.

„-Rena, eu pentru tine pot însemna ceva? mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o în timp ce valsam.

Mi-a zâmbit, încurcând pasul.

– O creație unică care nu are cum să treacă neobservată.

Parcă ai vorbi de rochia ta, i-am răspuns pufnind în râs.

– De rochie, de tine. Pe amândoi vă simt, în moduri diferite cum îmi atingeți pielea, sau îmi mângâiați sufletul…

Vocea ei suna precum un ecou smuls din ghearele timpului. Suavă, caldă și încărcată de emoție puternică, pe care am simțit-o la rândul meu precum un curent puternic ce-mi străbate întreaga ființă.” Pg.186.

Ei mai au parte de o nouă șansă în partea a treia, „Pariu cu Karma”, plasată într-un viitor distopic, într-o Veneție din anul 2330 numită Serenissima. Renna și Stefano trăiesc într-o societate disfuncțională, în care iubirea este interzisă prin lege, fiind considerată răspunzătoare pentru distrugerea omenirii. Renna este o fată orfană ajunsă curtezană, iar Stefano fiul primului ministru.

„În prima seară, pe ultima treaptă, dinainte de a păși pe podeaua sălii mari, mi-am promis că mă vor cunoaște. Cel puțin, vor ajunge să mă dorească cum niciuna dintre noi nu mai fusese vreodată! Eu, Renna, pentru că niciodată nu am vrut să fiu o curtezană, nu puteam rămâne doar o altă curtezană!”, pg. 275.

Simona Tănăsescu a scris o poveste interesantă, despre doi tineri îndrăgostiți, ireală dar deosebit de umană, în care iubirea este disecată și căutată permanent, iar scenele erotice se intercalează firesc în cursul povestirii.

A treia carte este romanul maestrului Dan Claudiu Tănăsescu „Taina stelelor”. O carte splendidă din literatura clasică românească, o reeditare a romanului publicat prima oară în anii 80. Romanul spune povestea a doi protagoniști, a căror existență se intersectează la un moment dat, Virgil Huțanu și Felicia. Virgil un tânăr care promitea mult la începutul cărți, apucă pe drumul viciilor, băuturii și delicvenței, într-o societate comunistă, influențat de personajele feminine întâlnite în cale. Romanul îi urmărește decăderea fizică și morală, până la autodistrugere completă. Autorul a creionat un personaj extrem de complex, un antierou, ghidat de dorințe meschine, lene, băutură, nemuncă. Felicia este o asistentă medicală bună și blândă, care și-a pierdut familia în război într-un bombardament, își caută permanent fericirea și iubirea. Relația ei cu Virgil Huțanu este distructivă, se finalizează printr-un abuz crâncen, dar femeia bună și singură încă îi caută scuze, în disperarea ei după tandrețe și dragoste. Felicia își găsește liniștea și iubirea, așa cum Virgil se afundă odată cu proprii lui demoni. Scenele construite în carte sunt superbe, descrierile prin prisma simțirii protagoniștilor. Lumile diferite sunt descrise cu pană de mare prozator, spitalul, șatra, domiciliile conjugale, orfelinatul plasat în Palatul de la Mogoșoaia. Personajele multe care gravitează în jurul celor doi, la rândul lor sunt construite maiestuos. Aș aminti pe Sergiu, tânărul bucătar al orfelinatului cu poveștile lui spumoase și înfricoșătoare despre strigoi, Marin șoferul și tragica lui moarte printre nuferi, țiganca Zorica și iubirea ei nărăvașă pentru Virgil, pitorescul bulibașa Secărică și doctorul Mogoșeanu, care are un rol definitoriu în povestea nefericită a Feliciei. Dialogurile spumoase spun deseori adevărurile tragi-comice despre destinele umane și societatea opzecistă.

Taina stelelor, autor Dan Claudiu Tănăsescu

„L-a sărutat. S-a roșit până în vârful urechilor! Iar el, repede ca un prestidigitator, i-a întins o garoafă sângerie. Și serile în care ea îl ducea acasă și-l ajuta să-și scoată piciorul de lemn, apoi îl ungea cu o alifie, încet-încet, ca o mângâiere!

Virgile, nu te mai frământa atât! Țin la tine. Te iubesc!

-Atunci rămâi la mine! o rugă Huțanu.

Pe fată o învălui o toropeală. Emoția, frica de necunoscut, poate și o vagă dorință o înveliră în căldura aceea neînțeleasă.

Lumina dimineții a venit repede. Albul zăpezii arunca sclipiri orbitoare în ferestre. Felicia dormea dezvelită, cu genunchii îndoiți și cu mâinile încolăcite pe după gâtul lui. Părul lung și mătăsos i se revărsase peste sânii arămii. Gerul făurise flori de gheață pe geamurile camerei. Stelele se ascunseră de mult. Doar luceafărul mai păzea pământul.” Pg.42.

Trei povești pe cât de diferite, pe atât de interesante pe care le recomand. Cu siguranță o să mai citesc cărțile publicate la editura Velvet Story, iar autorilor români le doresc inspirație și să ne încânte în continuare cu povești de viață scrise cu talent și pasiune.

Fotografiile prezentate în articol sunt realizate de mine, cărțile din biblioteca personală. Dacă ați citit cărțile despre care am scris, vă aștept impresiile în comentarii!

Cărți citite în 2020

Am văzut multe postări gen top cărți ale anului 2020. Liste faine de cărți citite la bloggeri literari, scriitori sau cititori. Dacă se vorbește despre cărți, e de bine, așa că o să vorbesc/scriu și eu, dacă tot am adunat o listă de cărți citite în anul care tocmai s-a încheiat. Un an ciudat, de stat în casă, dar nu pot spune că am citit mai mult sau mai puțin decât de obicei, mi-am păstrat media… Am văzut pe la alții cifre impresionante (ca număr!), nu am bifat mult, am căutat calitatea literară, diversitatea genurilor. Cărțile mele din 2020 m-au găsit exact în momentul în care am avut nevoie de ele. Cred că au un destin propriu fiecare și vin în momentul când avem nevoie de un anume sfat, de un prieten bun, sau doar de o soluție tehnică de scriere literară. (Eu la rândul meu scriind, am nevoie de antrenament prin citit.)

Nu o să vorbesc în articol decât de literatură, cărțile de specialitate (arte vizuale) nu le-am inclus în lista mea de cititor, și nici cele de documentare pentru propria-mi scriere (psihologie, diverse domenii). Strict cărțile de beletristică, autori străini și români, lista mea 2020, ordonată în ordinea citirii:

  1. ELIF SHAFAK Cele patruzeci de legi ale iubirii
  2. THEO ANGHEL Regatul inocenților
  3. GEORGIANA VÂJU Nu te împiedica de mine, te implor
  4. GEORGIANA VÂJU, Alt cuvânt pentru dor
  5. GEORGIANA VÂJU, Iv, ard amintiri
  6. PASCAL BRUKNER Luni de fiere
  7. MILAN KUNDERA Identitatea
  8. MARC LEVY O fată ca ea
  9. ELENA FERRANTE Povestea noului nume
  10. HARUKY MURAKAMY La capătul lumii și în țara aspră a minunilor
  11. GEORGIANA VÂJU, Doi la pătrat pe un singur pat
  12. CAMILLA LACKBERG Predicatorul
  13. ALEXANDRU VOICESCU Malad
  14. MARINA NEAGU Anatomia unei inocențe furate
  15. DANIELA FAUR Infidela
  16. CORINA OZON Dincolo de furtună
  17. MIHAI COTEA La capătul șoaptelor
  18. MILAN KUNDERA Cartea râsului și a uitării
  19. KHALED HOSSEINI Vânătorii de zmeie
  20. EVGHENI VODOLAZKIN Aviatorul
  21. O.G. ARION S.L.A.D.E.
  22. ELENA FERRANTE Cei care pleacă și cei care rămân
  23. MAJA LUNDE Istoria Albinelor
  24. KHALED HOSSEINI Splendida cetate a celor o mie de sori
  25. LEILA SANDRA M Ultimul Crăciun
  26. ALEX MICHAELIDES Pacienta tăcută

Am încercat să fac un echilibru între literatură străină și cea autohtonă, contemporană. Am citit cărți apărute anul trecut scrise de autori români cu care sunt prietenă în viața reală sau doar pe facebook, pe paginile literare. Am cumpărat de la edituri românești, din dorința de a încuraja și piața de carte în anul acesta imposibil, dar și curiozitate să testez stilul și calitatea unor scrieri pe care le-am găsit promovate în mediul online. Cărțile citite sunt ale mele toate, cumpăr și citesc în egală măsură, iar ofertele irezistibile ale librăriilor… m-au tentat de multe ori. Sigur că nu am apucat să citesc tot ce am cumpărat (am job și familie!), nu voiam să mă plâng de lipsa timpului, dar e nu factor important. Oricum ce nu a încăput anul trecut, sigur își va găsi locul în anul care tocmai a început!

Nu am să fac nici un fel de top al cărților care mi-am plăcut cel mai mult sau cel mai puțin. În literatura universală am descoperit autori fantastici cum este Elif Safak, cu a sa minunată poveste de dragoste atemporală „Cele patruzeci de legi ale iubirii” și Kaled Hosseini, căruia i-am citit 2 romane „Vânătorii de zmeie” și „Splendida cetate a celor o mie de sori” , am învățat lucruri noi despre Afganistan. „Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin mi-a plăcut în mod deosebit, un subiect original într-o Rusie comunistă. Am citit anul acesta 2 cărți din tetralogia napolitană a Elenei Ferrante, „Povestea noului nume” și „Cei care pleacă și cei care rămân”. Sigur că 3 dintre autorii mei preferați și-au găsit câte un roman pe care l-am căutat să-l am și citesc, Pascal Brukner, Milan Kundera și Haruki Murakami, cred că nu mai au nevoie de nicio prezentare, am citit de la fiecare multe cărți de-a lungul timpului. Aș evidenția celebra „Luni de fiere” a lui Brukner, o carte pe cât de șocantă, pe atât de necesară, (ca și cititor adult!). Deosebit de interesantă și originală mi s-a părut „Istoria albinelor”, Maja Lunde scriitoare norvegiană, scrisă pe 3 planuri temporale, trecut, prezent și viitor. Din familia scandinavă am citit și „Predicatorul”, Camilla Lackberg, scriitoare suedeză, un roman polițist foarte bun. „O fată ca ea”, Marc Levy, o poveste frumoasă, romantică plasată în New York.

Din literatura română am citit cărțile Georgianei Vâju, seria „Nu te împiedica de mine, te implor” și romanul „Doi la pătrat pe un singur pat”, o scriitoare dragă mie, cu povești de dragoste disecate psihologic, inteligență și umor. Am început și seria „Regatul inocenților”,  Theo Anghel, autoare căreia i-am citit și celelalte serii scrise, o autoare minunată de literatură fantasy autohtonă. Romanul care m-a impresionat foarte mult prin originalitate și scriere literară a fost cel lansat în 2020 al scriitorul Mihai Cotea, „La capătul șoaptelor”. De la Alexandru Voicescu, am descoperit „Malad”, interesantă și originală. Am citit și o carte alertă inspirată din jocurile video „S.L.A.D.E”, a Oanei O.G. Arion. „Infidela” Danielei Faur, amuzantă, dar cu tâlc despre relațiile de cuplu și infidelitate. Cartea Marinei Neagu „Anatomia unei inocențe furate”despre traumă și vindecare. M-a surprins cu o carte sensibilă și bine scrisă Corina Ozon, „Dincolo de furtună”, diferită de seria ei celebră „Amanții” . Am încheiat anul cu o poveste despre vindecare tipică sărbătorilor, „Ultimul Crăciun”, Leila Sandra M, perfectă pentru sezon.

Cred că fiecare poveste vine atunci când ai mai multă nevoie de ea, un subiect sau un personaj surprinzător de necesar pentru a rezolva o anumită situație. Literatura oferă căi și soluții, ne întărește, ne mobilizează, sigur ne face mai deștepți și nu doar datorită faptului că dezvoltă vocabularul. Ci are capacitatea să ne facă să evoluăm, să ne formăm propriile noastre păreri, să nu ne mai lăsăm așa ușor manipulați de teoriile altora.

So… dragii mei citiți, cărțile sunt cool la orice vârstă!

Fotografiile cărților folosite în articol sunt din colecția (biblioteca) proprie, de poze și cărți! Dacă ați citit cărțile prezentate în articol, vă aștept în comentarii!

Un an bun în cărți și povești! Vă mulțumesc!

FormArt – Expoziție de Artă contemporană

Anul expozițional al Galeriei Reperaj Cetate, Oradea s-a încheiat cu o expoziție de excepție. Expoziția de Artă contemporană, intitulată FormArt, organizată de Uniunea Artiștilor plastici Oradea, președinte Vioara Bara, curator și inițiator proiect artistul plastic Mihaela Tătulescu. Conceptul expoziției a fost concret prezentat în invitația trimisă artiștilor din toată țara, sub demersul artelor decorative, domeniul artelor vizuale cu o puternică dezvoltare stilistică și conceptuală, care oferă libertatea absolută de creație.

Aurel Chiriac, Mihaela Tătulescu, Vioara Bara

„Pornind de la ideea că arta decorativă s-a transformat și a evoluat de la funcționalul decorativ la manifestările inovative ce presupun noi forme de comunicare, proiectul  propune o abordare aparte a conceptului de formă. Cuvântul latinesc forma păstrează numeroase interpretări, delimitând, conturând existența exterioară dar și pe cea abstractă a lucrurilor. Demersul plastic al fiecărui artist va urmări  diferit  conceptul  de formă delimitată liniar, valoric, cromatic sau volumetric în spațiul bidimensional sau tridimensional.

Libertatea de exprimare, de la un punct de vedere tradiționalist până la un concept minimalist, experimentarea unor tehnici inedite sau materialele neconvenționale vor transforma spațiul expozițional într-un dialog de forme decorative, picturale, spațiale, ambientale. Expoziția se adresează artiștilor plastici cu lucrări din zona Artelor Decorative: Fiber Art, ceramică, sticlă, metal, hârtie manuală.

 FormArt reprezintă o căutare a delimitărilor interioare, nu se dorește a fi o temă, ci un experiment”. Mihaela Tătulescu.

Imagini din cadrul vernisajului expoziției, sursa Bihor Online, articol Camelia Bușu

 Generoasa invitație a fost onorată de un număr mare de artiști, nume importante în domeniul artelor decorative din țară, dar și mulți artiști orădeni, consacrați sau tineri la început de drum. În data de 19 decembrie a avut loc vernisajul acestei expoziții eveniment, a reunit pe simeze 64 de artiști, care au încântat cu lucrări realizate în diverse tehnici, tapiserie, ceramică, artă textilă, sticlă, obiect decorativ, tehnici picturale, sculptură mică, instalație. Expoziția a fost vernisată de criticul de artă, directorul Muzeului Țării Crișurilor Aurel Chiriac, care a oferit cu generozitate fiecărui artist expus, un mic text cu privire la lucrarea de pe simeze. Astfel din descrierea sa, publicul a putut „citi” mai ușor conceptul unic al creațiilor.

Imagini din cadrul expoziției

Au expus artiștii:

Ana Maria Abrudan(Cluj-Napoca), Mariana Achim, Corina Andor, Dorina Andrei Aldea, Letiția Apostol, Corina Baciu, Vioara Bara, Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilaș, Traian Boicescu (Rm-Vâlcea), Maria Bologa, Maria Braun, Ana Raveica Brânzaș (Cluj -Napoca), Sanda Aurelia Ceuca( Rm.- Valcea), Mihai Chițu (Curtea de Argeș), Alexandra Chiș, Elena Felicia Cîmpian, Gabriela Cristu (București), Ilie Duță (Timișoara), Erzsébet Dobos, Suzana Fântânariu (Timișoara), Dorotheea Fleiss ( Carei), Daniela Frumușeanu (București), Mariana Gheorghiu (Cluj Napoca), Maria Gliga (Tg.Mureș), Gloria Gratti (Timisoara), Mariana Grumăzescu (București), Hollo Barna, Ileana Horoba-Danci (Baia Mare), Remus Ilisie, Rodica Indig,Lucian Irimescu (Craiova), Anamaria Istoc, Janko-Szep Noemi, Marta Jakobovits, Gabriel Jordan, Adi Judea, Károly-Zöld Gyöngy (Cluj-Napoca), Iulia Mago, Márton Katalin, Andreea Anamaria Meza, Magda Mocan, Nicolae Moldovan (Timisoara), Alice Mondoacă, Eveline Naghy, Diana Oțet (Cluj- Napoca), Adi Peter, Elena Claudia Peter, Ovi D. Pop, Angela Popescu (Cluj-Napoca), Adela Popp, Adela Rusu, Marcel Slezinger, Angela Szabo, Ramona Șlug (Curtea de Argeș), Valentina Ștefănescu (Timisoara), Mihaela Tătulescu, Epaminonda Tiotiu ( Cluj Napoca), Radu Tîrnovean, Gyongyi Kerekes Ujvarossy, Laura Ungur, Adina Vesa, Teodora Vlaicu.

Expoziția poată fi vizitată timp de trei săptămâni 19.12.2020-13.01.2021, în Galeriile de Artă-Reperaj. Cetate, Corp „C”.

Vă prezint în imagini câteva din lucrările prezente în expoziție, mulțumesc artistului vizual Mihaela Tătulescu pentru concep și organizare, pentru că mi-a oferit posibilitatea de a participa la această expoziție de un nivel excepțional.

Imaginile prezentate în articol sunt preluate din spațiul virtual:

Pagina evenimentului, pagina de facebook a Mihaelei Tătulescu, pagina de facebook a UAP Oradea și a președintelui Vioara Bara.  https://www.facebook.com/uap.oradea

Articolul realizat de Camelia Bușu în Bihor online, „Artele decorative Cenușereasa cu rang de regină” https://www.bihon.ro/stirile-judetului-bihor/arta-decorativa-cenusareasa-cu-rang-de-regina-

Poze din galeria personală.

Adrian Peter – Unde Staționare, sticlă
artist Mihaela Tătulescu
Artist Laura Ungur
Artist Marcel Slezinger
Artist Corina Baciu
Artist Anamaria Abrudan
Artist Noemi Janko-Szep
Artist Radu Târnovan
Artist Mariana Gheorghiu
Artist Iulia Mago
Artist Andreea Meza
Artist Anamaria Iștoc
Artist Corina Andor
Artist Raveca Brânzaș
Artist Gabriela Cristu
Artist Adina Vesa
Artist Katalin Marton
Artist Vioara Bara
Artist Diana Gabriela Bohnstedt Gavrilas
Artist Teodora Vlaicu
Artist Angela Szabo
Artist Adela Popp
Artist Claudia Peter, „Conexiuni”- Vitraliu
Vă mulțumesc!
Afișul expoziției FormArt
Catalogul expoziției, artiștii prezenți cu lucrările lor

„Deadline, termen limită” – fragment de roman

A fost o zi grozavă, lui Vlad i-au ieșit toate ca pe roate. Jocul se apropia de sfârșit și vedea finalitatea formulelor lui alambicate, semnele se metamorfozau în imagini și personaje. Lucra la un joc de război, așa ceva cere piața, puștii nu se mai satură niciodată de strategii de luptă. Graficienii l-au aranjat super și întreaga echipă a funcționat perfect împreună. Deși nu s-a mai dus la sediul firmei, s-a descurcat grozav. Poate chiar mai bine, singur, în garsoniera închiriată, cu calculatorul în față și-a depășit termenele, le-a devansat, a dat la timp toate etapele jocului ce ținea de programare. Băieții l-au felicitat, Moșule ești tare! Moșule, așa-i ziceau, era cel mai bătrân dintre ei, asta nu era o rușine, cum zicea nevastă-sa, în domeniul ăsta competiția e acerbă, puștii sunt angajați de pe băncile facultății, patronii îi preferă, nu au probleme personale și au curaj nebun în tot ce fac. Nu știu mare lucru, dar nu le e frică să încerce orice, dacă greșesc nu consideră asta un capăt de lume, dacă-i enervezi nu stau prea mult într-un loc, globalizarea a fost o lecție pe care Vlad nu a învățat-o. Îi era greu să țină pasul cu mentalitatea din IT, dar compensa prin ceea ce știa. Era al dracului de bun, așa-i spunea șeful său, puștiul de douăzeci și patru de ani, Moșule, ești dat dracului! De aceea i-a și acceptat toate problemele din ultimul timp, mai ales dispariția, a fost ideea lui. I-a plătit o garsonieră, o lună până termină proiectul. Să stea singur și să lucreze, apoi or să vadă dacă va rămâne sau nu în firmă. Dar acum se apropia deadline-ul.

Ce termen ironic, își spuse Vlad după ce termină victorios lupta primei runde. Îi plăcea să facă și pe testerul. Deadline-ul e povestea vieții lui, nu are cum să o cunoască puștiul de șef al lui, nu i-a împărtășit-o niciodată. Mai deadline ca tentativa de crimă-sinucidere din camera de hotel n-a fost niciuna. Cât de dobitoc sunt! Se cumințise, n-a mai ieșit seara, nu s-a mai întâlnit cu femei, a fumat ca turcul și a mai băut singur câte o berică, două, doar seara și numai după ce termina jobul. Vezi că se poate? se certa cu imaginea iluzorică a nevestei. Trebuia să-i demonstreze că e bun și responsabil, astfel nebuna intenta divorțul și cerea custodia unică a copiilor, i-ar mai vedea la paștele cailor. Știa că vrea să se mute la mă-sa în nordul țării. Nu ar suporta să-și piardă copiii, doar pe ei îi avea pe lumea asta.

Capacul de la bere zbură cu sunet înfundat. Ce-i plăcea zgomotul acesta, pac și gâl-gâl pe gât, aproape jumătate de sticlă. Da’ sete i-a fost! Închise jocul și accesă Facebook-ul. Nu-i plăceau deloc rețelele de socializare, i se părea că toți sunt niște avatari. Pozele cu zâmbete crispate , selfie-urile penibile în fața monumentelor, citatele… astea-l enervau teribil! „Viața e o bătălie ce merită câștigată”, să mori tu că ești așa sigur!, sau „poți să îmi frângi aripile…, dar nu poți să-mi ucizi speranța…!”, cu trei puncte să fie mai dramatic. Sau glumele alea politice pline de venin și răutate aruncate între tabere, cu oarecare umor, dacă cunoști personajele, ceea ce nu era cazul. Habar n-avea cine dracu’ e președintele țării, nu a votat în viața lui, nu e un cetățean model. Deși și-a plătit întotdeauna taxele, e om însurat, a dat societății doi copii și nu asta face un cetățean model? Poate că sunt, dracu să mă ia! Desfăcu satisfăcut a doua bere. Derulă pozele de pe profilul unei fete frumoase, prietenă cu prietena șefului lui, deci și al lui. Fata bronzată, excela în disponibilitate, poza fericită și încântată, habar nu ai că alți boșorogi bălesc pe profilul tău de Facebook! Deja nu i se mai prea amuzant și berea s-a încălzit, ar merge ceva mai tare. Doar o merita, a terminat jocul. La birou sigur e chef. Ar trebui să apară pe acolo, deși nu l-au invitat, să meargă totuși, să le strice petrecerea, cum a mai făcut-o și altădată.

Mușcă dintr-un măr. Așa i-au zis la centrul de dezalcoolizare, unde a fost anul trecut pe vremea asta, dacă-ți vine să bei, mănâncă fructe, ronțăie un biscuit, mestecă o gumă. Ceea ce a făcut, merele se potrivesc bine cu pălinca de prună, tot fruct e, biscuiții sărați cu vinul dulce, covrigeii cu berea…, și așa mai departe. Își imagina citatul lui pe Facebook, „dacă vrei să te lași de băut (puncte de suspensie!), îți frângi aripile (punct), destinul tău e băutura (puncte de suspensie!), nu-ți ucide speranța (punct).” Un citat tâmpit ca viața lui de bețiv, nici măcar n-are umor, talent literar n-a avut niciodată. Se pare că cineva a avut totuși în familie!

Șeful său l-a căutat joia trecută, s-a mirat că-l vizitează, au colaborat foarte bine on-line toată luna. Părea preocupat de ceva și nu era jocul.

-Ascultă Moșule, a fost una bunoacă azi la noi la birou…

Vlad se gândi intens, se întâlnise cu multe „bunoace” în ultima vreme.

-A cerut informații despre tine, îți spun sincer mi s-a părut suspect, nu i-am zis nimic. Dacă nevastă-ta vrea să-i zică, treaba ei.

– Ce treabă are soția cu asta? a sărit Vlad alarmat.

-A fost la ea prima, a trimis-o la mine, adică la birou unde lucrezi tu, logic!

– Pe cine Puștiule, pe cine dracu’ a trimis nevastă-mea la tine?

– Pe sor-ta! replica șefului a comprimat aerul din cameră, s-a prăbușit pe pat. Tânărul l-a zgâlțâit un pic să-și revină, s-a retras apoi îngrețoșat, un bețiv nu miroase prea bine.

– Ascultă Moșule, eu în tâmpeniile tale nu mă bag, mi-au ajuns crizele neveste-ti, copiii pe capul meu…, faze de genu’, io îți zic, femeia e bunoacă cu bani, a venit și-a zis că e sor-ta, că nu te-a mai văzut de douăzeci de ani și acu’ scrie o carte despre voi, că sunteți mai mulți, în fine… Io am zis că poate nu vrei să știe de tine, cum nu vrei nici nevastă-ta, da’ femeia mi-a lăsat o carte de vizită, e mare scriitoare, iubita mea i-a citit cărțile, cică e meseriașă pe tagma asta de literatură psihologică de femei, io nu mă dau în vânt după cărți, îs mai pragmatic. Oricum, io îți las aici datele ei, tu faci ce dracu’ vrei Moșule. Da’ jocul meu e mai important! Game-ul și apoi rahaturile tale familiale, astfel zbori din firmă Moșule, cu părere de rău îți zic.

-Mersi Puștiu’!

Evident, nu i-a telefonat. Se uita pierdut la cartea de vizită elegantă, numele nu-i spunea mare lucru, nici el nu citea, se oprise demult pe la clasicii literaturii universale, dar el nu se considera pragmatic, ci incult. Las-o dracului, fiule de tabletă, îi spunea și băiatului său, pune mâna pe o carte, de nu vrei să ajungi tâmpit ca tac-tu, băiatul râdea, i se părea amuzant cum tata își bate joc de el însuși. Clar le era mai bine copiilor fără el, deși nu era sigur că mama le va insufla dragul de literatură. Poate de telenovele! Dar sora asta a lui, chiar era o scriitoare, apărea pe toate site-urile meseriașe de profil, avea un rating de toată frumusețea, era în top cinci după numărul de căutări pe Google, cinci stele pe Goodreads…, el cum dracu’ de nu auzise de ea? I se părea imposibil să apară din fosta viață, atunci i-a îngropat pe toți. Cei ce au supraviețuit trebuiau să fie la fel de praf la creieri ca și el, nu să poarte haine de firmă și să scrie cinci cărți. Și ce voia perfecțiunea asta de la el?

Nu avea cont de Facebook, doar pagini cu cărțile, s-a abținut greu să nu-i dea like, dar nu voia încă să lase urme. Internetul abunda de urmele ei, i se părea interesant numele de scenă, doar asta era: Sasha Zărnescu, de unde l-a mai scos și pe-ăsta? Al lui l-au inventat la spital, când l-au preluat prima oară, un tâmpit de unșpe ani, fără nume. Cum te cheamă puișor? Habar n-am. N-are că e tâmpițel, săracu’, sau că nu i-a pus nimeni nume? Să-i zicem Vlad, ca pe fiu-meu, zise o asistentă inimoasă. Vlad Miron, Miron era numele nevestei, dacă divorța rămânea fără nume. Și chestia asta putea să dispară, nu doar copiii. Iar Puștiu’ îl stresa cu deadline-uri!

Fragment apărut în Revista de cultură AGORA ARTELOR, Nr. 2/2020, pg.40,41. Redactor șef Lilioara Macovei

Salonul anual „Recidiva”

Marți, 6 octombrie, 2020 s-a vernisat expoziția de arte vizuale, Salonul anual, intitulată „Recidiva”. În ambiața plăcută a galeriei Reperaj din Cetatea Oradea, expoziția a prezentat lucrările artiștilor orădeni din domenii diverse ale artelor, pictură, grafică, arte textile, sculptură, ceramică, sticlă, instalație.

Salonul anual reunește pe simeze, creațiile membrilor Uniunii artiștilor plastici, filiala Oradea, dar și lucrările artiștilor profesioniști, realizate în ultimul an de activitate. Expoziția a fost organizată de Vioara Bara, președintele UAP Oradea, curatorul neobosit al evenimentelor expoziționale găzduite de Galeria Reparaj. În deschidere a vernisat criticul de artă Ramova Novicov. La vernisaj au participat artiști și iubitori de frumos, prieteni ai artelor vizuale. Expozanții sunt: Dorina Andrei Aldea, Raluca Emilia Ferchi Avrămuț, Maria Braun Klosowski, Costea Constantin, Gabriela Diana Bohnstedt Gavrilaș, Lia R. Brândaș, Rodica Indig, Cornel Durgheu, Maria Bologa, Adi Judea, Dorel Găină, Tudor Frâncu, Noemi Janko Szep, Gabriel Jordan, Dan Hora, Márton Katalin, Erszébet Dobos, Terez Matza, Mihaly Muranyi, Eugenia Mangra, Eva Muranyi, Dorina Morna, Dan Mircea, Ieronim Moruț, Laura Mureșan, Teodor Radu Pantea, Ștefan Lipot, Radu Pământ, Maria Pirtea, Ovi Pop, Adela Rusu, Claudia Peter, Adrian Peter, Horea Sălăgean, Ovidiu Sălăgean, Mihaela Tătulescu, Doina Emilia Tătar, Radu Tîrnovean, Teodora Vlaicu, Angela Szabo, Liana Corb şi Dates Câmpeanu.

Am expus și eu la Salonul „Recidiva”, conform unei tradiții de peste 10 ani, onorând invitația organizatorilor. Lucrările din acest an, poate mai puțin numeroase decât în anii anteriori, nu au fost mai puțin valoroase. S-a prezentat publicului creația artiștilor din izolarea forțată a anului pandemiei. Imaginile prezentate au oglindit stări de spirit, idei născute în singurătatea concepției, lucrările au spus puncte de vedere personale. Artiștii nu și-au dezmințit vocația și au conceput în continuare, în ciuda vremurilor, aducând pe simeze lucrări valoroase și originale.

Voi da cuvântul, (printr-un citat preluat de pa pagina ei de socializare), scriitoarei și omului de cultură Maria Vesa Aursulesei, o prietenă a artiștilor vizuali. Maria și-a exprimat opinia în legătură cu expoziția noastră, mulțumim pentru cuvintele frumoase.

„Salonul anual al artiștilor orădeni, deschis la Galeriile „Reperaj” este prin sine însuși manifestarea ce impune valoarea, fiecare artist fiind prezent pe simeze, în galerie, cu ceea ce consideră că este reprezentativ pentru el, cu ceea ce-l definește ca stil, ori perioadă de creație. Tocmai de aceea, per ansamblu, este o expoziție foarte bună, ce încununează strădania organizatorilor: Filiala UAPR Oradea, dar mai cu seamă demersul unor artiști aflați în plină maturitate creatoare, dar și al celor mai puțin experimentați, ori chiar debutanți. Este, în primul rând o mare diversitate tematică, de stil, de tehnici și materiale utilizate. Întâlnești imaginație și multă mobilitate în propunerile temelor abordate, care merg de la concretul imediat până la introspecții severe ale memoriei și ființei, ori la imaginarul fabulos. După cum, pot fi: visul și zborul, cerul albastru, apele limpezi ori învolburate ale inconștientului și chiar aerul, apa și visele. Ca să citez din Gaston Bachelard, pentru simplul motiv că gândirea nu poate fi separată de artă, ori pentru că se întâmplă adeseori ca poezia să continue în artă și viceversa. Ca simplu vizitator, amator de imagini și reverii îți hrănești retina și sufletul cu frânturi de frumos, ori urât, după caz, pentru că există și o estetică a urâtului, te simți relaxat ori provocat de diversitatea formelor, a tehnicilor și a suportului material: acryl pe pânză și pe hârtie, ulei pe pânză, grafică, sticlă stratificată, bronz, lemn, tehnici mixte și tehnici moderne cum este printul, în care excelează Diana Bohnstedt Gavrilaș, dar și artiști mai tineri, precum Teodora Vlaicu, ori banalul nisip, cu ajutorul căruia Mihaela Tătulescu ne trimite la rădăcini, creînd un frumos simbol solar. Când urmărești dialogul cromatic, rămâi surprins de bogăția culorilor, de efectul lor, de prospețimea imaginilor. Și-ți vine spontan gândul să creezi tu însuți privitor cucerit de imagine, un basm, o poveste precum un puzzle, punând cap la cap lucrări și imagini tulburătoare ori pline de candoare. Să pornești, bunăoară, din cele trei păduri ale lui Horea Sălăgean, pictură extrem de rafinată conceptual și artistic, să „calci” pe scoarța inedită a lui Adrian Peter, să ajungi în Grădina secretă și miraculoasă a Claudiei Peter, apoi la onirismul Angelei Szabo din semințe de vis și să revii în lumea reală trecând prin proiecția fabuloasă a Teodorei Vlaicu, să te întorci la concretul cotidian, ajungând la portretul colectiv al lui Dan Hora, la Geisha lui Radu Pământ, apoi la delicata broderie cu frânturile de viață ale Dorinei Morna și să ajungi la fotografiile Adelei Rusu și Ovi Pop, fără să poți ignora nici o secundă colajul digital alb-negru al maestrului Dorel Găină, insert și ispită, ce domină un perete întreg. Ori, poți să te lași furat de lumea incitantă a introspecției, pornind de la o întrebare Hamletiană, sugerată de imaginea craniului din lucrarea lui Tudor Frâncu„ a fi sau a nu fi…”, simțind starea de angoasă din voalul lui Ieronim Moruț, trecând prin păienjenișul de gânduri întunecate ale Mariei Bologa, prin exercițiul de abstractizare al Ralucăi Ferchi Avrămuț, călcând pe cărarea labirintică a Eugeniei Mangra, în căutarea timpului, ca să te trezești dincolo de memorie, cu ajutorul lucrării incandescente a lui Dan Mircea. Oricare ar fi calea aleasă, nu poți ignora sculpturile Doinei Tătar, Radu Târnovean și ale celorlalți artiști, nici instalațiile, nu puține la număr. După aceste parcursuri mai mult sau mai puțin imaginare, pleci din expoziție cu o certitudine:„RECIDIVA” este cu și despre oameni talentați, dedicați artei și condamnați, fără drept de apel, la actul de creație. Maria Vesa Aursulesei

Vă invit să vizualizați în imagini expoziția noastră, admirând munca creatorilor de frumos. Expoziția poate fi vizitată la Cetatea Oradea, Galeriile Reperaj până la sfârșitul lunii octombrie.

Artist Adrian Peter „Scoarțe oglindite”
Artist Angela Szabo
Artist Claudia Peter „Grădina Secretă”
Artist Mihaela Tătulescu
Artist Adela Lia Rusu
Artist Doina Tătar
Artist Horea Sălăgean
Artist Dorel Găină
Artist Teodor Pantea
Artist Costea Constantin
Artist Dan Mircea
Artist Dates Câmpeanu
Artist Durgheu Cornel
Artist Adi Judea
Artist Erjebet Domos
Artist Ieronim Moruț
Artist Marcel Slezinger
Artist Maria Braun
Artist Maria Bologa
Artist Liana Corb
Artist Ovidiu Selegean
Artist Marton Katalin
Artist Noemi Janko Szep
Artist Radu Pământ
Artist Laura Mureșan
Artist Raluca Ferchi Avrămuț
Artist Ovi Pop
Artist Radu Târnovan
Artist Rodica Indig
Artist Teodora Vlaicu
Artist Terez Matza
Artist Tudor Frâncu

Fotografiile lucrărilor prezentate în articol au fost realizate de Adrian Peter.

La capătul firului

Vlad nu știa unde se află, dar asta nu mai era o noutate, de obicei așa se trezea. Fu surprins să constate că se afla într-un interior destul de decent, ceva cameră de hotel cam demodată, dar oricând o alternativă mai bună decât colțurile blocurilor sau băncile parcurilor. Se ridică surprins că nu era deja invadat de senzația inconfortabilă a mahmurelii, o stare de amețeală subtilă îl clătină totuși pe picioare. Unde dracu’ se află? Studie cu un ochi închis camera, un șifonier, patul matrimonial, o masă veche, o baie… un cadavru!

– La naiba! sări complet treaz deodată. Pe pardoseala băii, un trup necunoscut de femeie zăcea cu fața în jos, dezbrăcată. Părul lung și blond îi acoperea capul, iar pe spate se vedeau urmele adânci ale unor zgârieturi. Își privi mâinile, unghiile curate, degetele îngălbenite de la țigări, nici urmă de sânge. O stare de ușurare îi aduse inima la bătăi suportabile, iar capul începea să-i vâjâie toate ideile deodată, toate întrebările. Unde era, cine era, ce a pățit, cine i-a făcut asta, e moartă, e beată, cine dracu’ e? Doamne! Telefonul lui rămase la încărcat în ziua când nevastă-sa l-a dat afară. Să cheme salvarea sau poliția? Și cum o să poată să le răspundă la întrebări, știți dormeam liniștit și deodată, bang… femeie moartă în baie! Stai, idiotule, poate doarme. Acolo? Cine știe unde a agățat-o. Făcea asta, se îmbăta ca porcul și culegea fete disponibile din baruri și-o trăgea cu ele te miri pe unde. O să putrezești în iad, viciosule! Bine că a plecat de acasă, nu este cel mai bun exemplu pentru copii, o să se descurce nevastă-sa mai bine fără el, întotdeauna se descurcă, e puternică ca un taur, femeia de fier. Așa și arată, dură, ca o platoșă, s-a însurat cu ea pentru că a rămas gravidă cu Sorin, n-a iubit-o niciodată. Dar el nu era capabil de iubire, nu cu trecutul lui.

Gata, s-a terminat, poliția o să-l salte, era doar o chestiune de timp, cum o să justifice rahatul acesta? Gamer-ul dracului, trăia viața ca pe un joc nenorocit video de entertainment, doar că viața lui n-a fost deloc distracție, oricât s-a chinuit să o facă măcar amuzantă. Era doar un loser, mare, prost și urât, uită-te la tine, jegosule! Meriți tot ceea ce ai pățit vreodată, trage firul deasupra candelabrului, măcar să se vuiască că a fost o dramă conjugală, tipul însurat și-a ucis amanta într-un motel de o stea! Trage firul dobitocule!

Da unde dracu’ să găsească un fir puternic în hotelul ăsta împuțit? Detaliile astea strică jocul, în lumea virtuală apare urgent un individ cu zece metri de sfoară, pe tavan e oricând o grindă puternică de care să o agațe, un scaun destul de scund pe care să se suie și să-i facă vânt risipindu-se degrabă. Cearceafurile, cam galbene par nefolosite, le adulmecă cu nările, cu palma, poate că nu s-a atins de femeie, cine naiba o fi? Mai face asta câteodată, alcoolul te menține apt până la un moment dat, dacă nu se mișcă rapid, s-a dus dracului toată treaba, s-a făcut de râs de vreo câteva ori. Penibil la putere infinită, asta era situația lui, om în toată firea, avea dreptate nevastă-sa, ca întotdeauna.

Înnodă cearceaful. Prinse și două prosoape pe care le găsise aruncate pe jos. Nodul părea destul de rezistent. Dar cine știe dacă măcar un nod putea să lege ca lumea. Mâinile îi cam tremurau. Tare ar fi luat ceva de dres, poate s-ar fi oprit vâjâiala capului și ar fi gândit coerent. De ce dracu’ să lege chestia asta? În tavan o aplică, pică, draperiile prinse direct pe fereastră, pică și acolo, stai… șifonierul era destul de înalt. Partea de sus avea o dublură din lemn, mobilierul era greoi și demodat, putea lega cearceaful de partea aia. În cel mai rău caz ar fi tras și mobila peste el, deci dublu efect. Bang! Se chinui vreo cinci minute să prindă materialul de dublura de lemn și trase apoi cu putere de laț. Părea în regulă. Ce ar mai fi tras o jumătate de dres, măcar un deț. Ceva tare, o votcă. Sau o halbă de bere, rece, vara. Pe cine păcălea, îi plăcuse întotdeauna să bea. Începuse pe la unsprezece ani, după ce-l primise statul în minunata lumea a căminelor de copii, eliberat din și mai minunata lume din care evadase. Ce ar fi făcut alții în situația lui? Noroc că era mare, mai înalt și probabil mai puternic decât toți ceilalți. S-a descurcat destul de bine în circumstanțele date. Păcat că nu s-a îndurat nicio familie să-l ia, ei voiau doar copii mici. Și apoi toți erau siguri că moștenise și apucăturile monștrilor care l-au creat, ceea ce era adevărat, de aceea le îneca în alcool să le anihileze.

Gata cu vorbăria! Apologia unei vieți penibile, la revedere tovarăși! Mă iertați copiii mei, dar sigur vă descurcați mai bine fără mine. Așeză lațul după gât și testă încă o dată rezistența legăturii. Ce bou mare ai ajuns să sfârșești așa, gândi cu milă față de propria persoană. Măcar lui să-i fie. Dacă celorlalți nu le-a fost. Ironic, dacă măcar și-ar aminti ceva din primii unsprezece ani din viață. Nimic, doar copiii mulți din jur, dar și pe ei foarte vag. Relațiile interumane… zero barat. O psihologă la care a îndrăznit să meargă odată, i-a spus că el e încă în sindrom post traumatic, așa reacționează creierul. Uită! Păi de ce dracu’ nu m-a pus să uit să beau peste măsură? Hai, lașule, fă-o! Strigă diavolul cu vocea sa. Poate am schizofrenie, că atunci se aud voci. Doar că eu mi le spun singur. Așa cum mă urăsc eu, nu ar face-o nimeni niciodată, dă-ți drumul, aruncă-te, atârnă odată la capătul firului, așa cum ar fi trebuit să atârni în urmă cu mulți ani.

Din baie se auzi un zgomot. Încremeni, cu lațul destrâns în jurul gâtului. Un vaiet surd se repetă și apoi o foșnitură, ca și cum cineva se mișcă.

– Auu, vai… șe mama dracului?

Nu e moartă! Revelația îi aduse o bucurie de nedescris. Își azvârli lațul deoparte și se apropie de ușa băii. Fata încerca să se ridice, alunecă pe podeaua umedă. Se apropie și o ajută. Era rece și tremura toată. O așeză pe pat și o acoperi cu plapuma moale. Chipul ei era complet necunoscut, tânăr, cu pistrui pe nas. Părul blond ușor năclăit de sânge în partea stângă unde se lovise la cap, probabil în cădere.

– Ioi tare mă doare! se văită și apoi îl privi destul de senină. Nu părea că se teme de el. Dă să beau ceva tataie, că mor de sete! Am căzut acolo și mătăluță sforăiai ca un furnal! Am strigat și n-ai venit! Auuu!

Îi umplu paharul cu apă rece. Înainte își aruncă și lui pe față, să se curețe. O secundă chipul lui oglindit părea că se recompune. Fata sorbi cu nesaț și tremurul i se mai potoli. Vlad se întrebă deja ce o să facă, cum o să o dreagă, să trăiască?

– Cum te cheamă? o întrebă încet. Stătea în picioare lângă pat, nu îndrăznea să o atingă.

– Maricica tataie! Nu-ți amintești de mine, nu? Nu-i bai tataie, erai matolit rău, da’ am trăit io mai rele!

– Te-am rănit cumva? puse întrebarea care-l chinuia cel mai tare.

Fata surâse încet.

– Timpanele cu sforăitu’ matale, în rest blând ca un mielușel! Da’ cât o fi ceasu’, am picat ca proasta-n baie, cum mai merg io așa acasă, mă omoară mămica!

Un fior de groază îl cuprinse. Nu îndrăzni să o întrebe câți ani are, fata bombănea întruna, cu accentul ei moldovenesc. O ajută să se îmbrace, să-și spele părul năclăit de sânge și trupul plin de zgârieturi pe care nu el i le făcuse. Deznodă cearceaful agățat ca o relicvă a demenței și încercă să-l așeze cât mai întins pe pat. Era plin de cute. Știa că nu era în măsură să judece, dar o făcea.

– De ce faci asta? o întrebă încet, cuprins de scârbă. Purta haine prea strâmte, era voinică, deși nu grasă. Peste câțiva ani și frumusețea ei va rămâne o amintire. Fata izbucni în râs.

– Ia-ca râde ciob di oală spartă! Gura mică tataie că ești praf! Vorbește gura fără dânsul! Ieși trântind ușa camerei necunoscute. Habar nu avea dacă a plătit cineva aici, dacă mai avea bani sau acte. Cotrobăi după portmoneu și îl găsi intact, card-ul de serviciu era la locul lui, câteva sute de lei neatinse, cartea de identitate îi confirmă existența lumească. Fata nu era escortă, dacă era, n-ar fi procedat așa, l-ar fi jefuit, o mai pățise și altădată. Ce naiba găsise la el de s-a încumetat să se ducă la un hotel ieftin? Avea de două ori vârsta ei, nu mai era un puști. Putea fi arestat pentru corupere, Dumnezeule! Gândul la copiii lui îi aduse un val de furie, ieși trântind ușa. La capătul firului nu rămăsese nimenea.

„Exuvii red”, pictură pe sticlă

Ruben

Îmi aminteam totul, deși toți au spus că e imposibil, am fost prea mic. Dar eu știam, vizualizam, urmăream cursiv filmul primei copilării pe care l-am desenat pe foi albe cu creion grafic, atunci când cuvintele mi se păreau de prisos. Am fost complet mut în primul an după eliberare, fără vreo cauză medicală, cel puțin nu una fizică, puteam să articulez doar țipete, urlete, schelălăiri. Preferam să exprim totul prin desenatul scenelor ciudate, ce au înspăimântat pe bună dreptate toate potențialele familii adoptatoare. Îmi plăceau animalele, oamenii nu aveau de ce să îmi placă, animalelor le găsisem roluri, găina, cocoșul, iepurașii, lupul, vulpea… nimic fantastic. Desenam povești cu animale în creion grafic, ca niște benzi desenate, pe care le-am denumit mai târziu, găsind similitudini în teme, aproape ca niște serii ce se continuau într-o acțiune comună a personajelor. De exemplu „aventurile rățoiului” sau „cum a furat cățelul mâncare de la vulpe”, sau „unde dorm noaptea găinile după închiderea cotețului”, și mai ales „pe cine mănâncă lupul la noapte?”, doar prostii copilărești în fond. Animale pe care le văzusem la fermă, deși toți mi-au spus că acolo nu au fost deloc animale, poate doar cele ale mizeriei, șoareci, gândaci, muște…

Mai târziu m-am oprit, am căscat gura și am rostit cu scârbă cuvintele, iar imaginile și-au pierdut conturul, de parcă le-au mâncat cuvintele termite. Aș fi vrut să le pot cânta, muzica m-a liniștit întotdeauna, ne puneau muzică la spital și copiii chiar se linișteau. Deși ei au spus că nu e deloc sigur că aș fi ascultat vreodată muzică și acolo, nu se potrivea profilului, dar parcă ar putea cineva spune precis. Câteodată mai desenez și acum, dar fac doar reproduceri, nimic de la mine, iau clasicii, maeștri și reproduc identic un desen de Dürer, ceea ce nu e puțin lucru. Dora insistă să pun și de la mine, să nu doar repet obsesiv-compulsiv același tipar, aceiași tip de hașură, același lait-motiv. Dar nu, desigur nu, ar vrea să spun, să dezvălui, dar nu o fac, nici prin desen, nici prin cuvinte și nicidecum prin muzică. Toate sunt darurile mele căpătate cu greutate, ca un olog ce învață să meargă iar, ca un orb cu vederea recăpătată la maturitate, sau un surd ce aude o muzică divină. Nu o să trădez niciodată aceste daruri minunate pentru a le pângări cu amintirile unui trecut, care nu mă mai înspăimântă. Deși nu ar fi trebuit să îmi amintesc nimic, trăisem acolo doar trei ani. Primii trei ani din viață când ești inert și complet inconștient de lumea în care ai nimerit. Imposibil, dar pentru mine nu e, văd, aud, miros, identific. Copiii cei mulți din jurul meu, suferința la care au fost supuși mi-o amintesc pe toată, mă simt neputincios ca un miel dus la sacrificare. Am devenit creștin târziu, m-am botezat la majorat și biserica ortodoxă mi-a promis mântuirea, o aștept încă, sunt pregătit să o primesc.

Am ajuns într-un loc străin, am fost în multe în ultimele luni, dar acum ceva e complet schimbat. Nu doar culorile, cerul pare roz, iarba albastră, parcă am văzut o pasăre cu chip de heruvim sau doar am inventat. Parcă mă plimb printr-o pictură suprarealistă, Ruben, ce ne pas Ruben! Surâd și Dorei îi place când o fac, mă ține de mână, îmi șterge fruntea cu o batistă umedă și câteodată îmi sărută buzele, când știe sau crede că dorm și nu o simt. Oricum, acum sunt departe de ea, în locul cel necunoscut, pășesc desculț pe nisipul verde smarald, de jad. Deasupra mea niște crengi creează o boltă, ca o viță de vie, iar dintre frunze coboară niște fructe portocalii de forma unei banane, dar drepte. Îmi amintesc că mi-e foame, dar mă opresc să mănânc, cine știe cu gust or fi având, poate că-s otrăvitoare, în locul ăsta toate-s stranii. Mă întreb cum arată oamenii aici, mi-i imaginez desigur într-o culoare anapoda, verzi sau roz, ca în perioadele roz-albastre a lui Picasso, sau curcubeici, capabili să fie prismă pentru descompunerea luminii, ce fain ar fi să se miște toate culorile în pielea femeilor.

– Ruben, Ruben! Dora iar țipă, nu vrea să mă piardă. Poate sunt în comă sau mort și visez curcubeie. Iar aparate, agitație, trup de tânăr inert, stop cardiac, resuscitare, Dora țipă, masaj cardiac, din nou. Stop. Ruben, ce ne pas Ruben!

Îmi amintesc tot chiar și acum. Doare, chestiile alea ce le tot înfigeți în mine, tubul din gură, acele din vene…, doare! Deasupra mea via de banane, așa am numit-o, se mișcă și mă dau la o parte așteptând să-mi pice în cap o maimuță, dar nu se întâmplă nimic. Mă uit cu teamă în sus și văd cum frunzele se agită de parcă niște pași uriași le-ar călca în cadența unui mers normal. Treaba devine cam ciudată și o iau la goană prin tunelul de banane-nebanane, ieșind curând într-un luminiș roșiatic. Respir ușurat, cam greu respir, dar înțeleg că asta e una dintre problemele majore. În fața mea un peisaj arid, roșu, tot în ton, parcă saltă dune de nisip una după alta. Dacă m-aș întâlni cu cineva, să întreb ce naiba se întâmplă, unde am ajuns de data asta, am mai fost în locuri ciudate, dar ăsta e ceva ce nu s-a mai pomenit. Strig tare aloo, sau ceva de genul acesta, eu sunt Ruben, habar nu am unde sunt, e cineva? Nici măcar ecoul nu-mi răspunde. E cineva? insist. Dora!

Dora tresare, se apropie de mine. Încerc să casc gura să-i spun, dar nu reușesc nici măcar să-mi mișc buzele, să fac cel mai mic gest care să o aducă și mai aproape. Dora! Se ridică și se duce la geam, vorbește cu o asistentă, o trimite acasă, să doarmă, să mănânce. Dora mă mângâie ușor pe creștet și iese. Doraaa! o strig sfâșietor și-mi pare rău că am tăcut ca prostul primii ani din viață. Dacă aș fi vorbit ca și copiii normali, azi aș fi avut exersată abilitatea vorbitului și niciun aparat de respirat din lume nu m-ar fi opri să glăsui tare de tot chemarea. Dora a plecat demult și asistenta închide ușa în urma ei, deși nu-mi place să dorm cu ușa închisă nici acasă.

Nisipul roșu se mișcă deodată, la fel ca via, de parcă cineva l-ar călca cu pași de uriași. Doar că nu se vedea nimeni. Asta e prea de tot, mă enervez, parcă aș fi copil și mă uit la filme de groază, cu intenția concretă de a mă înspăimânta. Un vânt rece se pornește și eu sunt destul de subțire îmbrăcat, iar foamea îmi înghiontește sonor stomacul. Cineva râde și tresar, acum chiar vreau să se termine, nu e nici amuzant, nici jucăuș. Dora sigur nu mai vine în noaptea asta și dimineața se arată îndepărtată. E periculos să mă tot aventurez așa peste tot, ai fost avertizat, mă cert singur. Dar tot îmi amintesc, replic enervat. E imposibil, erai prea mic. Ba da, vrei să îți povestesc? Taci! Simt cum lacrimi îmi curg pe obraz, dacă ar fi aici Dora le-ar vedea și ar știi că nu-s doar un trup pregătit pentru donarea organelor. Ești Ruben, nu ești Ruben. Hai, chemă-i pe toți! Nu am pe nimeni, numai pe Dora. Râde, sau poate eu râd că sunt singur aici. Dacă te lauzi că îți amintești, demonstrează! Cum, am jurat că nu o să o fac în cuvinte, desene sau muzică. Ești Ruben, nu ești Ruben! Cheamă-i pe toți să te salveze, hai unu, doi, trei, patru, cinci, șase… șapte. Eu sunt șapte! Ești șase pe șapte! Nu înțeleg. Cheamă-i!

Telefonul sună la șase numere deodată.

Fragment din romanul în lucru, personajul Ruben. Acest fragment a fost citit în cadrul Atelierului literar organizat de editura Cartea Daarh, puteți să mă vedeți citind, accesând linkul:

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/09/03/surprizele-atelierului-literar-din-27-august/?fbclid=IwAR1-_9v6FW21Ldy5nsAxQROHlsMD_1ZOdhrkIw3zHN-yUc-__3F6afgbp70

Lecturi de vacanță, autori români

Ultimul weekend de vacanță și de vară, ambele atipice anul acesta complet atipic și el, mi-a dat ideea unei retrospective literare. Vacanța de vară mi-a oferit timp personal, dedicat o mare parte scrisului și cititului. Despre ceea ce am scris… revin în viitorul apropiat, sper chiar și cu o carte, dar în articolul de față vreau să vorbesc despre câteva cărți frumoase, care m-au găsit în drumul lor, pe care le-am luat cu mine în suflet și în minte.

Am citit scriitori români contemporani, cunoscuți de pe rețelele sociale și grupurile literare sau chiar personal, publicați de edituri autohtone, promițătoare, de unde achiziționez volumele și pentru susținerea autorilor. Mi se pare esențial să promovăm creatorii de frumos indiferent de domeniu, iar pentru un autor singura recompensă a muncii sale este achiziționarea cărții. În vacanță am citit și cărți scrise de autori străini, unii cunoscuți mie, alții abia descoperiți, dar în articolul de față voi prezenta o retrospectivă de lecturi de vacanță, ale cărților scrise de autorilor români.

La începutul vacanței am achiziționat două romane de la editura Quantum Publishers, București, o editură dinamică, cu cărți având mare priză la public. Am citit multe cărți ale editurii, acum m-am delectat cu două cărți ale autoarelor Marina Neagu, „Anatomia unei inocențe furate” și Daniela Faur, „Infidela”, ambele cărți purtând avertizarea 18­plus, dar din motive diferite.

Cartea Marinei Neagu „Anatomia unei inocențe furate” a fost lansată anul acesta, o poveste dură, care are ca principal personaj o tânără inteligentă și frumoasă, care a suferit în adolescență un cumplit viol. Annja începe călătoria către răzbunare și vindecare, prin găsirea unui tată necunoscut, de existența căruia află abia la moartea mamei sale. Este o poveste care ne avertizează încă de la început asupra durității scenelor, dar în ciuda dramatismului secvenței violului, cartea insuflă speranța vindecării. Personajul își găsește în final drumul, se vindecă prin relațiile cu personajele cu care interacționează, își găsește dragostea. Deznodământul însă lasă loc de interpretări, mi s-a părut inteligentă abordarea finalului poveștii prin trei variante, ce aduc în discuție manipularea și teoria conspirației. Ca un plus mi-a plăcut abordarea autoarei de a ne prezenta un personaj care nu se victimizează, nu dramatizează excesiv. Schimbările de situații, povestea de dragoste înfiripată, glamour-ul societății elitei bogaților, fac cartea interesantă cu spor la citit.

Cartea poate fi cumpărată de pe siteul editurii: https://www.quantumpublishers.ro/

Ochii fetei s-au deschis și, în ciuda întunericului, a putut să observe două umbre ce se mișcau deasupra ei, părând să facă schimb de locuri. Vorbe șoptite s-au auzit, dar panica, ori faptul că încă se afla sub ceață fierbinte a alcoolului, a împiedicat-o să înțeleagă.”, pg. 10.

„Se simțea ca un combatant într-o luptă fără învingători. Ura, dorința de răzbunare se luptau în interiorul ei cu scânteia plăpândă a speranței adusă de iubire. Orice ar fi ales, înțelegea acum că în confruntarea dintre iubirea pentru Sebastian și ura față de cei pe care-i dorea distruși nu vor exista câștigători. Orice ar fi ales, în final, tot ar fi pierdut.”, pg. 181

De la autoarea Daniela Faur am citit „Infidela”, o carte apărută în colecția Hot, purtând avertizarea genului erotic. După copertă și descriere mă așteptam să fie o carte ușoară, de vacanță, dar am descoperit o poveste foarte bine scrisă cu umor și inteligență. Personajul principal Ela, o logodnică aparent fericită și mulțumită, se dovedește iremediabil atrasă chiar de șeful ei, devenind amanta acestuia. Aparent o poveste facilă, dar felul cum autoarea reușește să transmită toate emoțiile prin prisma Elei este remarcabil. Cartea fiind scrisă la persoana întâia, ne introduce în mintea, vorbele, sufletul femeii. Uneori Ela este sfătoasă, alteori sfioasă, nonconformistă, absolut obișnuită ca și calități fizice, mi-a plăcut mult faptul că nu e vreo divă perfectă, e o femeie rotunjoară, care se descoperă pe ea prin prisma relațiilor cu cei doi bărbați din viața ei. O carte pe care s-o oferi la citit prietenelor tale, cu personaje veridice, imperfecte, care se dezvoltă și se descoperă pe parcursul situațiilor amuzante, autoironice. Cu spor la citit, o carte spumoasă cu un final… imprevizibil.

Cartea poate fi cumpărată de pe siteul editurii: https://www.quantumpublishers.ro/

„- Sebastian, îmi spune, întinzând mâna dreaptă spre mine.

Îl las așa în așteptare și mă gândesc automat la numele lui, poezie pentru urechile mele. Sebastian. Cam lung, dacă mă întrebi. Cum naiba o să-l strig? Sebi, Seba, Sebaștien – ca americanii? O, crudul și perversul Sebastian din filmul Tentația seducției. Acum nu-mi mai pot șterge imaginea asta din minte, a băiatului jucăuș și cuceritor.

Șefu’! Gata! Așa-i voi spune, e mai lipsit de complicații.”, pg.28

„Fanteziile mele s-au transformat în coșmaruri. E modalitatea universului de a-mi transmite că nu am stofă de amantă. Sau stomac de așa ceva. M-a bătut la propriul joc. Cred că e o treabă foarte complicată să fii amantă. Asta presupune în primul rând să ai o viață dublă. Să minți încontinuu, să te ascunzi. Subconștientul meu m-a apărat de mine. De ce-a făcut-o? M-am dus acolo de bunăvoie, din dorință pură. L-am lăsat să mă dezbrace și apoi am acționat ca o sclifosită. L-am dorit, încă mă gândesc la el. La tot ce înseamnă el: trup, minte, suflet.” Pg. 129.

De la editura Herg Berg, București, am citit cartea Corinei Ozon, „Dincolo de furtună”. Pe autoare o cunosc prin prisma seriei de succes „Amanții”, din care am citit o singură carte, „Noaptea Amanților”. În romanul ei cel mai recent, prezintă cu o poveste diferită ca stil, abordare, scriere. Departe de „nebunia” și umorul fantastic din seria „Amanții”, romanul „Dincolo de furtună” se dorește o poveste trans-temporală, de dragoste, cuprinde mai multe destine ale unor personaje care se intersectează. Personajul principal Iasmina, o româncă care pornește din Canada spre America pentru a aduce un tablou mătușii ei preferate. Motivul călătoriei este un pretext prin care Iasmina se vindecă de o iubire trecută, dar încă nelămurită, găsește întâmplător o alta, care se va dovedi reală, definitivă. Sunt interesante scenele diverse ale personajelor, pictorul român Dinu Glad și relația lui atât cu mătușa Iasminei, Rosana cât și cu soția Alida, care ne poartă prin prisma propriei povești de emigrantă dintr-o societate comunistă românească. Iată așadar un periplu de personaje, stări, perioade istorice diverse și țări, pe unde ne plimbă acest roman care își desfășoară scenetele pe aproape un secol și două continente, Europa și America.

Cartea poate fi cumpărată de pe siteul editurii: https://www.hergbenet.ro/

„M-a privit un pic dezorientat, apoi a zâmbit.

– Nu ți se pare că seamănă cu filmul la care te-ai plictisit? m-a întrebat.

– Da, doar că noi nu am avut timp să ne povestim viețile.

Avem tot timpul din lume, mi-a spus blând, apoi m-a sărutat pe buze ușor. S-a desprins de mine și m-a privit cu ochi scânteietori câteva clipe. Mă simțeam puțin amețită și totul în jur părea diluat.

– Aș vrea să te țin de mână pe timp de furtună, mi-a zis.

– N-aș mai vrea furtuni, mi-au ajuns, i-am răspuns zâmbind.

– Au și ele farmecul lor, a zis întorcându-mi zâmbetul. Să nu uiți că tot ceea ce-ți dorești se află de partea cealaltă a furtunii, mi-a spus încet.” Pg. 33

„Acest proces îl fascina mereu, drumul de la idee la public, modul în care ceea ce vedeau ei se întorcea la el. Voia liniște și libertate. Și-a amintit că în seara aceea era invitat la un vernisaj urmat de o agapă. Expunea unul dintre pictorii pe care-i admira foarte mult, Rene Magritte, un artist belgian extraordinar care făcea furori în cercul de la New York. Pe Glad l-au dat gata culorile lui, venite din tușa expresionistă și conturată în suprarealism. Adevărate poeme în imagini.” Pg 127.

Recent lansat pe piață, autorul Mihai Cotea ne prezintă al treilea roman al lui, „La capătul șoaptelor”, oferit de editura Cartea Daath, București. Despre romanul lui Mihai găsiți recenzia detaliată pe blogul meu. O carte foarte bine scrisă, care abordează un subiect interesant, controversat, transplantul de cap și o face într-o manieră de excepție. Această carte lasă întrebări filozofice în mintea cititorului, este psihologică, planurile sale transcend, personajele se prezintă în scene distincte, maiestuos orchestrate. Personajul principal Daniel Escu acceptă această complicată operație care speră o să-i schimbe viața, el fiind paralizat în urma unui accident. Totul se transformă pentru el, dar într-o manieră neașteptată, profund originală. O carte pe care o recomand pentru calitatea ei literară și subiectului deosebit de delicat, dar tratat fără a se face risipă de detalii medicale macabre sau traumatizante. Totul se desfășoară din punct de vedere psihologic, autorul ne introduce atât în mintea și sufletul lui Daniel, dar dezvăluie și personalitatea celorlalte personaje, soția Elena, doctorul Said, soția donatorului Tatiana, asistentele medicale, etc.

Cartea poate fi cumpărată de pe siteul editurii: https://www.edituracarteadaath.ro/

„Doctorul Said obișnuia să te viziteze zilnic. O perioadă renunțase la toți ceilalți pacienți pentru tine și-și concentrase forțele numai asupra cazului tău. Era perfect conștient că deschisese un nou drum prin transplantul de cap pe care-l realizase. Știa, de asemenea, că dacă ar fi stăruit prea mult asupra riscurilor care ar fi putut să apară, n-ar mai fi fost niciodată în stare să facă pasul cel mare.

Avea nevoie de acest pas. Amândoi aveați.” Pg.13.

„Ți se năzări că te asemeni cu acea cutie în atâtea privințe… vopseaua sărită. Starea sănătății tale, auriul acela bătător la ochi, relația cu presa, calitatea recipientului refolosit, corpul lui Răzvan pentru tine. Un corp aurit pentru ea. Cu siguranță pentru ea.” Pg.60.

„Despre mine? Nimic mai puțin decât totul. Sunt un trecător, la fel ca tine. Cei care mă simt îmi spun în mai multe feluri. Sunt spiritul celor șoptit. Cel de la capătul șoaptelor.” Pg. 239.

Pentru mine fiecare poveste regăsită în aceste cărți m-a îmbogățit sufletește, am găsit lucruri interesante, descrise în maniere diferite, în conformitate cu personalitatea și stilul autorilor. Avem autori români talentați, citiți și cumpărați-le cărțile!

Fotografiile prezentate în articol sunt realizate de mine, cărțile din biblioteca personală

Sighișoara, Burg medieval

Impresie de vacanță, orașul pe care mi l-am dorit demult să-l vizitez, Sighișoara. O minune de oraș, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, unde am ajuns pentru prima oară anul acesta, deși îl pândeam cu jind, mai ales în perioada studenției și a festivalurilor medievale. Anul acesta special, am căutat o destinație de vacanță, care să ne ferească în primul rând de aglomerație și apoi de stresul de a trăi, chiar și în relaxare, cu spaima virusului deasupra capului nostru ca o sabie a lui Damocles. Desigur, tot cu masca pe figură ne-am deplasat pe străduțele înguste ale Sighișoarei, dar nu a mai contat asta în fața priveliștilor fascinante. Pentru artiști Sighișoara e un must visit obligatoriu, pentru o familie întreagă de iubitori de frumos, a fost un vis împlinit! Am parcurs 3 zile entuziaste acolo, descoperind cu fervoare perspective și panorame.

Nu o să insist asupra detaliilor turistice, nu o să enumăr obiectivele vizitate, acest articol conține impresii de călătorie subiective, filtrate prin prisma unui artist plastic, care mai și scrie! M-a impresionat Turnul cu ceas, minunata desfășurare vizuală așternută în fața ochilor mei sus în turn, o să mă poarte tot anul pe aripile imaginației, închid ochii și văd acoperișurile portocalii, poleite de soare care se răsfiră în ritmuri eclectice.

Curtea pietruită, cu balconul din lemn, unde într-o zi un artist stradal ne-a încântat cu virtuozitatea viorii sale, iar în altă zi a găzduit o expoziție de pictură.

Nici Camera de tortură nu a trecut neobservată, în special de copiii mei, care au urmărit cu interes metodele extreme de „reeducare” medievale!

Biserica din Deal, cu elementele ei de arhitectură gotică, zidurile fastuoase, portalul de la intrare, ferestrele vitrate, arcurile ogivale.

Scara școlarilor, construită special pentru elevi, ca un tunel din lemn, să-i protejeze de intemperii în drumul lor către educație, chiar și astăzi este folosită, am descoperit sus, după urcarea celor 300 de trepte, Liceul Teoretic „Josef Haltrich”.

Chiar și locurile cu suveniruri se potriveau ambientului, nu deranjau cu ostentația cu care am observat că o fac în alte orașe turistice. Iar ca să fim în trendul vremurilor noastre, un vestitor îmbrăcat în straie de epocă, cu o tobă, striga în gura mare să respectăm „legile împărăției”, purtatul măștii!

Pe lângă obiectivele turistice vizitate, personal m-au fascinat străduțele înguste, casele foarte bine întreținute, colorate, cu ferestre pline de flori, detaliile tâmplăriei, a zidurilor de piatră, permanenta juxtapunere a planurilor succesive, care creau compoziții arhitecturale surprinzătoare. Locuri romantice, ruine, turnurile medievale ale breslelor Croitorilor, Fierarilor, Cositorarilor, Cizmarilor, păstrau în istoria zidită lumi demult apuse, meșteșuguri dezvoltate cu mândrie și pricepere, o parte a obiectelor făurite de ei, le-am văzut expuse la Muzeul de Istorie.

Pe lângă arhitectura specială, pe bună dreptate un monument Unesco, păstrat și protejat de reguli stricte de restaurare, m-au impresionat oamenii calzi din această urbe. Terasele frumoase, mesele distanțate corespunzător, muzica în surdină sau chiar liniștea străbătută doar de zumzetul firesc al turiștilor destul de numeroși, care păstrau totuși respectul cuvenit istoriei. Un loc unde o să mai revin cu siguranță, din care ne-am inspirat pentru picturi și povești scrise, un oraș de care am fost mândră că se află în țara mea și este respectat și iubit așa cum merită.

Vă las să admirați o parte din spiritul Sighișoarei în pozele surprinse de cei doi fotografi ai mei, soțul și fiul Adrian Peter și Horațiu Peter, care rămâneau veșnic în urmă căutând să surprindă un instantaneu special, iar eu și fetița Sara mergeam înainte, spre minunile desfășurate în fața pașilor noștri.

Romanul „La capătul șoaptelor”, autor Mihai Cotea

            Autorul Mihai Cotea a lansat romanul „La capătul șoaptelor”, al treilea roman al său și a cincea carte publicată. Nu mai e un secret pentru nimeni admirația deosebită pe care o am pentru Mihai, mă mândresc cu prietenia lui și cu cărțile minunate pe care le-am achiziționat și citit. În ordinea apariției pe piața editorială, Mihai Cotea a publicat romanul de debut „Vremea tornadei” 2015/ Editura Singur, „Eu și Mia” 2016, proză scurtă/ Editura Singur, „Oameni și granițe” 2017, roman/ Editura Eikon, „Fosfene dintr-o altă viață” 2019/ Editura Singur, versuri și micro-proze/ editura Singur și „La capătul șoaptelor” 2020, roman/ Editura Cartea Daath, cel mai recent volum, despre care vreau să scriu în articolul de față.

Mihai cotea

Cărțile autorului din biblioteca personală

            Ultimul său roman este demonstrația maturității sale literare, deși un autor tânăr, Mihai Cotea a făcut dovada unei impecabile dicție a prozei, ne prezintă un roman psihologic, spiritual, filozofic, care tratează un subiect controversat. Personajul principal, Daniel Escu, suferă o operație de transplant de cap, autorul a folosit ca sursă de inspirație cazul controversat al pacientului real, care își dorea acest transplant, dar din motive personale a renunțat a operație. În roman, acest transplant de cap este de fapt unul de corp, Daniel primește corpul lui Răzvan, iar odată cu acesta personalitatea donatorului se interferează cu a primitorului, în sfere misterioase, transcendentale. Nu doresc să dezvălui nimic din acțiunea romanului, vă invit să descoperiți această poveste fascinantă și implicațiile pe care decizia operației a avut-o asupra tuturor protagoniștilor.

107152770_2819837538244157_5938649439185717379_n

             În jurul lui Daniel se concentrează toate celelalte personaje secundare, cu care interacționează direct sau indirect, iar implicațiile concrete se dezvăluie treptat, aducând surprize pe măsură ce romanul se apropie de final. Anumite personaje cărora nu le-ai fi acordat creditul importanței deosebite, în relația cu Daniel, devin principalii decizători de destine, uneori cu brutalitate, pentru interese meschine. Autorul știe așadar să construiască treptat tensiunea, care tot crește, odată cu misterul trăirilor și sentimentele contradictorii din capul și trupul lui Daniel. Sunt prezente temele filozofice ale vieții și morții, spaima unei decizii asumate, dar care depășește puterea de suportabilitate umană. Se joacă de-a Dumnezeu Daniel și doctorul Said, recreând prin acest transplant un nou personaj, Răzdan, care își cere drepturile și schimbă ireversibil viețile tuturor celor cu care interacționează.

            Personajele feminine sunt deosebit de interesant construite, cele două soții Elena și Tatiana, a pacientului și donatorului, creează un conflict de sentimente în sufletul lui Daniel. Soția Elena este cea care îl îngrijește de ani buni. Obosită, epuizată de permanenta grijă purtată, încearcă să supraviețuiască spaimei de a nu-l pierde, construindu-și căi de scăpare proprii, în afara casei, în care se simtă prizonieră de prea mult timp.

         „Așezată alături de tine, cu ochii închiși, bucurându-se de razele soarelui cu toată ființa, Elena părea o șansă. Ai fi vrut să-i săruți mâna, ca înainte, să-i simți parfumul, dar te temeai. Îți aminteai de tot ce-ți spusese-n cameră, iar răceala cuvintelor ei încă te locuia, așa că i-ai atins doar brațul. Elena schiță doar un mic gest, undeva la marginea gurii.” pg.34.

         Tatiana, soția donatorului, cu iubirea ei încă nevindecată, își cere drepturile asupra trupului defunctului, adâncind și mai tare conflictul sufletesc din mintea lui Daniel și relația stranie cu corpul străinului.

            „Spusese toate astea cu ochii în pământ, apoi, după ce-și ridică fruntea și te văzu, se opri. O priveai atât de intens, că parcă nu-ți mai simțeai respirația. A câta oară în tot acel timp? Nu reușeai să înțelegi nimic din ce trăiai acolo, cu ea. Tot ce se-ntâmpla era absurd, știai, dar nu putuseși să negi întrevederea aia total ruptă din context și te tot întrebai. Cum poate femeia asta care, la prima vedere, nu-mi amintește de nimeni și de nimic, să-mi transmită atât de multe, în același timp?”, pg. 31.

            Versatilitatea romanului capătă accente umoristice, personajele surorilor gemene Mălina și Irina intervin ca o oază de respiro, limbajul ardelenesc, colorat al Mălinei amuză și aduce o fantă de normalitate în casa unde planează permanenta tensiune. Fata bombăne, nemulțumită, spune lucrurilor pe nume, așa cum Elena cea educată nu ar putea niciodată să o spună, ea este asistenta permanentă a bolnavului. Sora Mălinei, Irina cea cu facultate, vrea și încercă să-și depășească condiția de fată de la țară, este un personaj cheie fiind îngrijitoarea mamei lui Daniel, Veronica, bătrâna care suferă de amnezie și senilitate, închisă în lumile ei, spre care evadează tot într-o încercare de a se salva.

-Doamna, io mai am oarecare idei, die mă lasaț’ să vile zâc. Aș mai scrie, că-mi plac. Voi nu?

Neprimind un răspuns aprobator de la ceilalți, Mălina îi ignoră, pur și simplu, și continuă să i se dreseze Elenei.

-No, ce zâceți de-mi dați să scriu și „Ce tie lejeni?” sau ’ceea cu „broscuța Oac, cea mai cântăreață di pă lac” die Trio Grigoriu, și i-i faină sau ’ceea cu „Multe rele m-o mâncat”, ai die minie, o știț’ ?, pg.148.

            Doctorul Said este un personaj deosebit de bine conturat, el joacă un rol decisiv, fiind cel ce realizează transplantul pentru a-i oferi șansa la o viață normală lui Daniel paralizat de mulți ani. Said este astfel un demiurg, care își vindecă prin acest pariu medical extrem, o traumă din copilărie, dezvăluită și alimentată de relația controversată cu sora lui, Ishik. Cred că în asta constă esența romanului, el este construit pe relațiile psihologice dintre personaje, prin implicațiile secretelor, ale șușotelilor permanente în spatele ușilor închise, la capătul șoaptelor tuturor, ia-tă semnificația titlului foarte bine ales!

         „Doctorul Said obișnuia să te viziteze zilnic. O perioadă renunțase la toți ceilalți pacienți pentru tine și-și concentrase forțele numai asupra cazului tău. Era perfect conștient că deschisese un nou drum prin transplantul de cap pe care-l realizase. Știa, de asemenea, că dacă ar fi stăruit prea mult asupra riscurilor care ar fi putut să apară, n-ar mai fi fost niciodată în stare să facă pasul cel mare.

Avea nevoie de acest pas. Amândoi aveați.” Pg.13.

107260434_306736413841673_9154376780519752518_n

            Pe lângă conotația filozofică datorită întrebărilor permanente care bântuie toate personajele, romanul are și o conotație profund psihologică. Personal l-aș încadra acestui gen, tipologiile detaliate în filigran ale personalităților distincte, demonstrează o măiestrie a autorului de a interveni în profunzimea spiritului uman, jucându-se cu stări și senzații de cele mai multe ori controversate. Relațiile de iubire intervin peste tot, salvarea este căutată în iubire, în relațiile erotice, în fraternitate, căsnicii ratate, prietenie dezinteresată. Pe parcursul cărții interacțiunile diverse se împletesc permanent, oferind o lectură intensă, stai cu sufletul la gură să descoperi cine cu cine interacționează, în ce mod și cum reușește să transforme legătura umană personalitatea interlocutorilor.

           Simbolurile sunt prezente, cel mai pertinent este cel al macilor, imaginea care ne este oferită și pe coperta romanului. Macii joacă un rol esențial, au fost prezenți la accidentul inițial al lui Daniel, într-un câmp de maci tatăl lui și-a găsit sfârșitul și el rămâne paralizat. Veronica plantează, îngrijește macii ca o aducere aminte, Tatiana aduce maci la căpătâiul pacientului, macii devin simbolul sângelui, a moții, dar și a frumuseții misterioase, roșul lor reprezentând pasiunea. Macul este o amuletă a dragostei, dar și a somnului, extrapolată în moarte, datorită semințelor de opiul conținute de floare.

            Ajuns în dreptul florilor de mac, ai tăiat corola unuia. Erai curios să te vezi altfel. Taică-tu îți spunea, de mic, să nu strivești niciodată corola de minuni lumii, dar pe-atunci vorbele lui îți provocaseră doar un zâmbet amar. Ai lăsat petalele de mac răsfirate-n iarbă și ai mai încercat un gând”. Pg. 55.

83273563_317682029666531_7510064954254814998_n

            Stilul literar mi s-a părut original, timpurile se schimbă în funcție de intrarea în scenă a personajelor. Când Daniel este protagonistul scenei, autorul a introdus o voce care i se adresează la persoana a doua, totul se desfășoară, simte, gândește, după cum povestește acea voce. Interpretarea mea personală la alegerea stilistică a autorului, este că personajul principal nu este complet prezent în lumea reală, de parcă inclusiv gândurile sale sunt puse în propriul cap de altcineva din altă lume. Deși ironic, în corpul său „ca o improvizație”, cum i-a spus Elena, doar capul îi aparține.

           „Ți se năzări că te asemeni cu acea cutie în atâtea privințe… vopseaua sărită. Starea sănătății tale, auriul acela bătător la ochi, relația cu presa, calitatea recipientului refolosit, corpul lui Răzvan pentru tine. Un corp aurit pentru ea. Cu siguranță pentru ea.” Pg.60.

            De asemenea inserțiile de text, evidențiate cu alt font, oferă o idee despre altă lume, autorul face stop cadru de la acțiunea romanului, așa cum dă Play…, lăsându-ne pe noi cititorii să ascultăm muzica potrivită, sau să preluăm din play-listul de la finalul cărții, melodiile aferente.

          „(stop cadru- delimitarea patului larg pe care e așezat Unul dispare; proiecția se mută pe oglinda mării infinitului Negru, valurile se întețesc și o pojghiță subțire de gheață poate fi decelată la suprafață)”, pg.30.

fb-cover

Colaj foto preluat de pe siteul editurii Cartea Dath

Concluzia mea despre romanul „La capătul șoaptelor”, este o carte superbă! Tratează un subiect controversat, transplantul de cap și ne ghidează pe firul psihologic al personajului principal, Daniel, prins între cele 2 corpuri. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri narative, acțiunea se schimbă din punctul de vedere al protagonistului scenei. Totul se citește ca o bijuterie literară, ca o muzică atent orchestrată de un autor care a ajuns la maturitate cu acest roman foarte bun! Aș aprecia calitatea tehnică a cărții, atenția pentru detalii a editoarei Daniela Marin, coperta sugestivă realizată de designerul Irina Maria Ganescu, contribuția esențială a editurii Cartea Daath din București, la apariția acestui roman frumos și valoros. Felicitări Mihai Cotea!

             „Despre mine? Nimic mai puțin decât totul. Sunt un trecător, la fel ca tine. Cei care mă simt îmi spun în mai multe feluri. Sunt spiritul celor șoptit. Cel de la capătul șoaptelor.” Pg. 239.

107851116_1717547471716725_2835045412735867981_o

Romanul poate fi achiziționat de pe siteul editurii Cartea Daath, recomand să susținem concret autorii români contemporani, cumpărându-le cărțile! 

https://www.edituracarteadaath.ro/la-capatul-soaptelor

Book trailer, Editura Cartea Dath

Fragmente din roman puteți citi pe blogul editurii, următoarele linkuri:

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/06/28/ciurigai-lacapatulsoaptelor/

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/06/22/galbenele-lacapatulsoaptelor/

https://carteadaathpublishing.wordpress.com/2020/06/29/tic-tac-tic-tac-lacapatulsoaptelor-concurs/

Pentru detalii despre autor și creația lui, vă invit să vizitați pagina:  mico89.wordpress.com