Orașele iarna sunt poate cel mai estetic experiment subliminal, de încântare și exaltare. Centrul orașului nostru, frumos din nașterea lui de la începutul secolului XX, când s-au ridicat toate minunile Art Nouveau, ne-au oferit în acea noapte de decembrie, spectacolul măreției. Daniel m-a luat de mână firesc și ne-am plimbat fără scop pe Republicii și-n piața Unirii, admirând târgul de Crăciun, cu căsuțele închise, dar luminițele festive spuzind totul. Daniel mi-a făcut o poză în fața bradului din centrul pieței, dacă voi dispărea brusc, reîntoarsă la „retardatul din generală”, un apelativ răutăcios și exagerat, dar care-mi pica al naibii de bine, din răzbunare. Chitaristul din capitală făcea doar mișto de un clișeu penibil, în care s-a transformat iubirea mea. Deodată am înțeles foarte clar că nu avem niciun fel de sentiment pentru Eric, nu unul romantic, desigur. Am văzut astăzi un bărbat nefericit, conformist, prins într-o căsnicie eșuată, incapabil să-și decidă propria soartă. Știam că și succesul i se datora tot Laurei, al cărui tată era un antreprenor celebru în lumea de afaceri, nu i-a fost ușor să-i plaseze tablourile la colecționari din lumea întreagă, pe bani buni. Talentul lui Eric în pictură, incontestabil, a demonstrat că merită ajutorul oferit de socrul său, iar întreaga afacere s-a clădit pe ajutor reciproc. Laura a fost bonusul, copiii lor recompensa, dar nu mi s-a părut fericit cu realizările sale colosale. I-am recunoscut privirea cu care căuta spre orice femeie din încăpere, să-și demonstreze că încă mai era seducător. Puteam jura că sigur nu i-a fost fidel Laurei, nu avea cum să rămână bărbatul unei singure femei.
– Mișto orașul tău, Georgia! mi-a adus mințile la realitatea înconjurătoare companionul meu, apoi și-a încheiat geaca de piele peste tricou, tremurând demonstrativ. Nici paltonul meu elegant nu ținea de cald peste rochia lungă, de seară, cu pantofii eleganți și incomozi. Departe de mine orice gând interzis, dar… ar trebui să dăm cu banul unde ne adăpostim, a spus clănțănind Daniel. Eu locuiesc chiar acolo, a arătat spre hotelul frumos decorat chiar din piața Unirii. Larissa nu s-a zgârcit când a fost vorba să străbat țara până aici. Am mini-bar și papuci de casă, te bagi?
Am aprobat spontan, deși nu era deloc stilul meu să accept asemenea propuneri. Da fapt nu mi s-a mai întâmplat vreodată să fiu invitată în camera de hotel al unui bărbat pe care l-am cunoscut de câteva ore. Unul superb și disponibil, lucru flatant pentru o șatenă insipidă ca mine. Cum aveam nevoie disperată de ridicarea stimei de sine, am urcat alături de el în hotelul luxos, frumos renovat, în fața căruia s-au pozat toți turiștii posibili veniți în orașul nostru. Interiorul nu era mai prejos, a fost impecabil restaurat, cu detalii de stucaturi aurite și vitralii Tiffany, totul întregind fericit o arhitectură specifică secession.
Camera lui Daniel era generoasă, cu pat matrimonial și două fotolii comode. M-am așezat prudent pe unul dintre ele, odată ajunsă aici, am simțit cum mă părăsește curajul. Dar el a părut destul de relaxat, și-a trântit geaca de piele pe un scaun și și-a descălțat bocancii, încălțând papucii de pâslă puși la dispoziție de hotel. A adus unii și pentru mine și s-a așezat pe covor, în fața mea, ajutându-mă teatral să scot pantofii cu toc. Atingerea lui întâmplătoare pe gleznă m-a electrizat brusc. Mi-am strâns în jurul corpului paltonul, înfrigurată încă.
– Alcool? a deschis mini-barul, alegând o sticlă de vin roșu, pe care l-a lăudat după anul îndepărtat când a fost produs. L-a desfăcut și a turnat în două pahare cu picior înalt. L-am privit cum se învârtea ușor stresat prin cameră, parcă nu mai avea nici el siguranța de sine de la restaurant, odată ce am rămas doar noi, dar nicicând nu mi s-a părut un bărbat mai încântător, având o combinație plăcută de forță și timiditate.
Am ciocnit și el s-a așezat în fața mea, pe celălalt fotoliu și a tras măsuța de cafea între noi, pentru a ne așeza paharele. Am tresărit descoperind o fotografie înrămată cu două fetițe brunete, îmbrăcate cu costume de prințese Disney. Gura lui s-a destins într-un zâmbet alb.
– Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață, fetele mele, Ema și Iulia. Gemene!
Am rămas complet șocată, recunoscând chipurile fetelor, care purtau îndulcite, trăsăturile fizice ale tatălui lor.
– O Doamne, nepoatele lui Leo! am exclamat. Mi-a trimis o mie de poze cu ele, i-am deschis telefonul, unde aveam salvate în galerie ipostaze nenumărate din cei zece ani ai nepoatelor fostei mele diriginte. Nicio secundă nu m-am gândit că am fost părtașă deseori la viața lui Daniel, într-un mod care mi se părea acum invaziv. Într-una dintre fotografiile cu nepoatele sale împlinind cinci ani, apăreau alături de părinții lor în fața unui tort în formă de sirenă. L-am privit uluită pe Daniel, care avea părul tuns mai scurt, alți ochelari de vedere și o cămașă albă. Deloc vedeta rock de acum. Mama fetelor, o tânără femeie brunetă cu zâmbet frumos și privire caldă. Nu pot să cred că am poze cu tine!
– Leo are un stil de-a mă populariza extrem, știi setările de la Facebook cu stările feeling proud, hapyy, sad… în toate m-a etichetat! Sau făcut de râs!
– Te-ai schimbat! am spus privindu-i încă înfățișarea de bărbat frumos, dar banal, de acum cinci ani.
– Crezi? și-a scos telefonul și mi-a derulat alte poze cu el, de săptămâna trecută, la costum și cămașă alături de tineri muzicieni la un concurs prestigios din capitală. Mi-a mai arătat și alte poze alături de elevii săi de la liceul de muzică, unde era profesor de chitară clasică. Și altele alături de fetele lui, în parc sau excursii, fără să mai apară deloc în cadre și mama copilelor. Când avem cântări cu bandul mă fac super-star, în rest, in real life sunt cât se poate de normal.
– Ești divorțat? am pus întrebarea care mă chinuia deja.
– N-am fost niciodată însurat, dar sunt un tată bun și îmi asum responsabilitatea, chiar dacă nu mai am nicio treabă cu mama fetelor. Ea e căsătorită și mai are un băiat, dar de fete ne ocupăm împreună. Nu pot părăsi capitala pentru prea mult timp, avem treabă multă cu două pre-adolescente deja, fac balet, pian, scrimă, ore de engleză… au energia unui batalion și eu sunt cel ce le cară eroic prin tot orașul pe la activități, blocat în trafic cu orele.
Deodată am făcut un gest pe cât de spontan, pe atât de șocant. M-am apropiat de el și i-am sărutat obrazul ușor nebărbierit. Daniel a tresărit, neștiind cum să reacționeze.
– Iartă-mă, nu știu ce m-a apucat! am sorbit din vin, roșie ca băutura.
Daniel mă privi surâzând provocator, fără îndoială.
– Hmm, aș fi zis că eu o să fac primul pas, dar e Ok așa, sunt de modă veche, mă pot lăsa sedus de o femeie frumoasă într-o noapte superbă de iarnă.
– Viața mea e complicată, Daniel.
– Viața nu e complicată deloc, nici a ta, nici a mea! Poate doar a nătărăului căsătorit cu miss Boboc!
Am izbucnit în râs.
– Un zâmbet spontan, asta vreau Georgia, Georgia on my mind, se apucă să fredoneze celebra melodie și-mi luă paharul din mână, apoi mă ridică de pe fotoliu. Dansezi? Seducția nu poate începe cu o domnișoară la ananghie, încotoșmănită în palton pe un fotoliu.
M-a sedus în noaptea aia, cum aș fi putut rezista și de ce aș fi făcut-o? Doi adulți independenți perfect capabili să se acompanieze reciproc, deși poate că nu acesta ar fi fost verbul care să definească relația noastră din acea noapte. O aventură de o noapte pe care am așteptat-o poate toată viața, care să mă determine să șterg cu săruturi și pasiune, anii întregi de frustrări și suferințe gratuite, de amăgiri și dezamăgiri, pentru care mă învinuiesc doar pe mine.
Aș fi crezut că o să fie doar atât între noi, o aventură de o noapte, o pasiune împărtășită între doi străini într-o cameră de hotel, după o revedere de liceu. Dar Daniel a vrut mai mult și m-a convins, ușor de tot, să îmi dau șansa de a-l cunoaște cu adevărat, nu doar pe chitaristului rock, ci și pe profesorul tocilar de chitară clasică. Mai târziu pe tatăl gemenelor Ema și Iulia, de care m-am îndrăgostit iremediabil, cum am făcut-o deja, încă din acea noapte, de tatăl lor.
Dacă mi-ar fi povestit cineva, aș fi zis că finalurile fericite sunt doar în filmele de Crăciun marca Hallmark, că nu există să apară de nicăieri alesul. Bărbatul perfect să-mi fie dăruit atât de firesc, de parcă aș mai fi avut vreo șansă, la vârsta de aproape patruzeci de ani, la fericire. (…)
Povestirea întreagă se poate citi în Revista AC, nr.19/2022 la pg. 54, editată de Asociația culturală „Cartea, izvor de cultură”, redactor Stelu Pop https://www.calameo.com/read/0069610010533f025587e?fbclid=IwAR34g9O4H9C6hy4SMFWcjOixL0LNpzMIhc4orI3X9vyXRH4uvMVi9rif2ow
Claudia Elena Peter 